Insolvențele în România: ce spun cifrele și o posibilă cauză

De ce ne uităm la cifre

În primele opt luni din 2026, 4.782 de firme și PFA-uri au intrat în insolvență în România, cu 4,85% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. Cifra în sine nu spune mare lucru. Ce contează este ritmul: primul semestru a adus cea mai mare creștere din ultimii opt ani, iar prognozele pentru 2026 și 2027 plasează România printre puținele economii europene unde valul continuă să urce.

Statisticile ascund însă o realitate mai gravă, semnalată chiar de ONRC: marea majoritate a procedurilor deschise sunt proceduri de faliment, nu de salvare. Acest articol pune cifrele într-un context și prezintă explicația pe care o propun analizele publice recente. Nu este singura cauză, dar este cea mai des invocată.

Ce spun cifrele

Primul semestru din 2026 a adus 3.855 de proceduri noi, cu 12,36% peste primul semestru din 2025 și cel mai ridicat nivel pentru un semestru I din ultimii opt ani. Creșterea s-a temperat în iulie și august (927 de înregistrări față de 1.130 în vara lui 2025), dar septembrie a adus 869 de proceduri deschise, cel mai mare volum lunar din ultimii ani.

Dacă ritmul se menține, anul 2026 se va încheia cu peste 7.000 de insolvențe. Se estimează o creștere de 10% în 2026 și încă 8% în 2027, România fiind una dintre puținele piețe europene unde valul continuă să urce în loc să se stabilizeze.

Cinci sectoare concentrează aproximativ trei sferturi din dosare. În primele opt luni, comerțul a dat 1.082 de insolvențe, construcțiile 1.044 (sectorul cu cel mai mare risc raportat la numărul de firme active), transportul și depozitarea 600, iar agricultura 273, cu o creștere de peste 52%. Datele din septembrie arată o deteriorare accelerată în HoReCa, transportul rutier de mărfuri și construcțiile de clădiri.

Geografia valului este la fel de relevantă. Creșterile cele mai mari apar în județele cu economii fragile: Vaslui (+108%), Bistrița-Năsăud (+78%), Vrancea (+69%), iar regiunea Nord-Est a urcat cu aproape 28%. Centrele economice puternice arată stabilizare sau scădere: Cluj (−15%), Bihor (−12%), Timiș (−4%), Bucureștiul crescând moderat (+4%).

O precizare de rigoare: procentele sectoriale publicate de ONRC sunt raportate separat pe CAEN 2008 și CAEN 2025, iar trecerea firmelor pe noua clasificare produce creșteri aparente de sute de procente. Cifrele de mai sus însumează ambele versiuni.

O posibilă cauză: economia care se finanțează din facturi neplătite

Explicațiile uzuale sunt cunoscute: inflație de peste 10% în vara lui 2026, consum în scădere (−5,7% în primul semestru, cea mai mare contracție din ultimii 16 ani), dobândă-cheie de 6,5%, consolidare fiscală, energie mai scumpă. Toate sunt reale. Dar niciuna nu explică de ce ajung tot mai des în insolvență firme cu activitate în sine profitabilă, așa cum avertizează analizele de piață.

Cauza indicată de datele publice este structura de finanțare a economiei românești. Creditul bancar acordat companiilor reprezintă aproximativ 20% din PIB, față de circa 50% în Polonia, Cehia sau Ungaria, iar finanțarea de la bănci și IFN-uri înseamnă doar 8,8% din pasivele totale ale firmelor. Restul este, în mare parte, credit comercial: furnizori care livrează și așteaptă. România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la ponderea creditului comercial între companii, iar în 2025 o factură B2B se plătea, în medie, după 144 de zile.

Într-un astfel de sistem, fiecare firmă este banca celeilalte. Atât timp cât banii circulă, aranjamentul funcționează. Când un client mare întârzie sau nu mai plătește, furnizorul lui devine la rândul său un rău platnic, fără să fi greșit nimic în propria afacere. Peste o treime dintre firmele românești declară că lipsa lichidității le face să întârzie plățile către furnizori. Acesta este mecanismul de domino care transformă o problemă locală într-un val: insolvența nu mai este un eveniment izolat, ci o infecție transmisă prin lanțul de plăți.

Semnele sunt deja vizibile. La finalul trimestrului al doilea, 48.028 de companii aveau obligații fiscale restante de 77,6 miliarde lei, iar rata creditelor neperformante pe segmentul companiilor a urcat la 5,6%, dublul mediei sistemului bancar. Sectoarele cele mai lovite sunt exact cele cu lanțuri lungi de subcontractare și marje mici: construcțiile, transportul, HoReCa, comerțul. Nu întâmplător, problemele din restaurante anticipează cu una-două luni problemele din comerț și din serviciile conexe.

Consolidarea fiscală a amplificat efectul. Scăderea plafonului pentru microîntreprinderi și majorarea impozitului pe dividende au redus rezervele de lichiditate ale firmelor mici exact în momentul în care aveau cea mai mare nevoie de ele. Într-o economie finanțată din credit comercial, rezerva de cash este singura plasă de siguranță. Când dispare, prima factură neîncasată devine fatală.

Nu este singura cauză. Este însă cea care face diferența între o criză care închide firme slabe și una care închide și firme sănătoase.

Ce înseamnă pentru administratorii de firme

Dacă riscul vine din lanțul de plăți, apărarea începe tot acolo. Primul instrument nu este juridic, ci contabil: urmărirea lunară a încasărilor, a restanțelor și a situației financiare a principalilor clienți. O firmă care nu își monitorizează clienții riscă să cadă din cauza insolvenței altcuiva.

Semnalele timpurii, enumerate de specialiștii în restructurare, sunt aceleași:

• întârzieri sistematice la plata furnizorilor, mascate prin plata „creditorului care strigă cel mai tare”;
• rostogolirea datoriilor fiscale de la o lună la alta;
• folosirea temporară a banilor de TVA sau a contribuțiilor pentru a finanța activitatea curentă;
• scurtarea termenelor de plată impusă de furnizori și prudența tot mai mare a băncii.

Legea 85/2014 oferă instrumente de salvare înainte de insolvență: mandatul ad-hoc și concordatul preventiv. În primul semestru din 2026 s-au deschis 98 de concordate preventive, față de 64 în aceeași perioadă din 2025. Creșterea este reală, dar raportul rămâne dezechilibrat: pentru fiecare firmă care a cerut un concordat, aproape 40 au intrat direct în insolvență. Aproximativ 60% dintre concordate au fost deschise de companii cu cifră de afaceri peste 500.000 de euro; IMM-urile, care formează grosul insolvențelor, apelează aproape deloc la prevenție.

Testul este simplu. Dacă în următoarele trei luni nu se vede de unde se plătesc toate datoriile scadente, dar afacerea în sine produce bani, aceasta este exact fereastra în care concordatul preventiv are sens. Dacă activitatea pierde bani de la o lună la alta, renegocierea datoriilor doar amână închiderea, iar insolvența deschisă la timp, cu un plan de reorganizare realist, rămâne opțiunea onestă.

Controlul asupra firmei nu se pierde în ziua deschiderii procedurii. Se pierde treptat, în lunile în care procedura este evitată.

În loc de concluzie

Analiștii se așteaptă ca valul să atingă vârful între ianuarie și martie 2027, când energia mai scumpă, consumul slab și creditele scumpe se suprapun peste cele mai slabe luni din an pentru HoReCa, retail și construcții. Firmele care au intrat în toamnă cu probleme de lichiditate nu au, de regulă, rezerve pentru încă un trimestru.

Diferența dintre cei care vor trece iarna și cei care nu o vor trece nu o va face piața, ci viteza de reacție. Dacă recunoașteți în propria firmă semnalele descrise mai sus, discuția cu un practician în insolvență nu este un semn de eșec, ci o decizie de administrator prudent. Cu cât vine mai devreme, cu atât sunt mai multe opțiuni pe masă.